Descartes şi "Pasiunile sufletului"

            Termenul de “pasiune” la Descartes este aproape cu totul diferit de ceea ce înseamnă în zilele noastre.Filosoful a luat termenul din vocabularul scolastic, dându-i o altă însemnătate datorită tentei psiho-fiziologice pe care acesta i-a conferit-o.Pasiunea era definită de scolastici ca un raport de opoziţie faţă cu acţiunea.Aici, în lucrarea lui Descartes, dat fiind că se tratează pasiunile sufletului, termenul desemnează tot ceea ce acesta primeşte pasiv din partea unui factor activ.Astfel, pasiunile sunt fenomenele care se produc în psihic datorită unor impulsuri venite din propriul corp.

           Din ansamblul pasiunilor, Descartes a desprins şase, pe care le-a numit “primitive”: mirarea, iubirea, ura, dorinţa, bucuria şi tristeţea.Toate celelalte sunt doar pasiuni “speciale” derivate din cele primitive.

   Tratatul de pasiuni se caracterizează printr-o viziune integralistă despre om.

           Utilitarea consecventă a schemelor mecanice a pus sub semnul vieţii spirituale.Aceasta a deschis perspective aplicării sistematice a determinismului la cercetarea proceselor psihice.Astfel, psihologia devenea susceptibilă de a fi studiată obiectiv şi a se constitui că ştiinţa.Unii oameni de ştiinţă spun că “Pasiunile sufletului” ar fi prima lucrare de psihologie.