Eseu din Lumea Sofiei

Despre libertate

de PAŞCA ANDREI

Ce este libertatea? De ce ne raportăm la această noțiune, și, mai mult, de ce am raporta-o la un întreg și nu la nivel individual?

Conștiința umană damnată lucidității a creat prin compensație această utopie, captivă fiind între etică și morală. Bariera dintre bine și rău, dar și nevoia de integrare într-o societate, mă fac să cred că au dus la apariția acestei idei. Cât este de imoral actul de a fura, înfăptuit de o femeie? Și totuși, cât de moral devine acest act dacă admitem că femeia are copii, nu are o casă și are o situație financiară precară? În lipsa unei alte opțiuni, devine acest fapt etic? Deducem deci, că nu putem trasa o linie clară între moral și imoral. Albul și negrul se contopesc într-un gri șters.

Trăim astfel într-o lume a convingerilor iraționale date de nevoia de a simplifica lucrurile. Paradoxal, spiritul intuitiv, cogniția logică și chiar spiritul investigativ al omului sunt cele care au creat aceste concepte relative. Omul, în momentele sale de orbire, își raportează libertatea la lumea exterioară. De exemplu, filosoful John Stuart Mill descrie libertatea ca fiind relativă, depinzând deopotrivă de raporturile dintre individ și societate, dar totodată de raportul cu sinele. Un alt filosof, Isaiah Berlin, afirmă că nu există o libertate raportată la un întreg, ci doar libertate individuală.

Ca oameni, am creat drepturi și obligații, ne-am ierarhizat societatea, am admis ideea existenței divinității ca și un postulat, ne ghidăm viața după un plan bine stabilit și anticipat, încercăm sa intuim viitorul. Putem spune astfel că libertatea nu este altceva decât un concept creat pentru compensarea faptelor noastre, un concept folosit după bunul plac în funcție de necesități, dar niciodată cu adevăr împlinit sau realizabil. În timpuri preistorice, preocuparea esențială se reducea la hrană și supraviețuire. Am reușit să cucerim lanțul trofic, să controlăm ecosistemul, să tulburăm echilibrele naturale, pentru a elimina aceste probleme și deci, pentru a ne asigura continuitatea speciei. Cu toate acestea, murim pe dinăuntru, cream noi probleme, mai ample, mai greu de rezolvat. Omul devine captiv în propria-i cușcă, captiv în lumea creată de el. Devine captiv într-o foaie albă de hârtie pe care o umple cu unduiri neglijente de cerneală ce formează cuvintele frustrării. Îşi ține socoteala lucidității în cerneală precum un deținut numără anii pe pereții încăperii…și numim aceasta libertate de exprimare.

În acest context, se pun diverse probleme. De exemplu, pe baza legii, oamenii au dreptul la liberă convingere politică. Astfel, înființarea unui partid politic de tip totalitarist este etică, precum și aderarea adepților ideologiei respective în acesta. Ce facem totuși dacă acest partid ajunge la putere iar propria noastră părere va fi interzisă odată cu dreptul la liberă exprimare? Din perspectiva libertății, am permite înființarea unui astfel de partid, conștienți fiind de posibilele consecințe? De aici deducem circularitatea ideii de libertate, și imposibilitatea garantării acesteia pe deplin.

Ca umanitate, am încercat să ne imaginăm universul, lucru pe care doar o conștiință umană îl poate face, am creat noțiunea de univers și, într-un moment lipsit de inspirație, ne-am întrebat ce este universul. Așa am ajuns să tânjim la libertate. Conform acestui raționament, majoritatea conceptelor după care trăim sunt inexistente, produse ale imaginației, platitudini, lucruri intangibile în jurul cărora gravităm hipnotic. Ne îngrădim în propria lume pentru a tânji după libertate, pentru a ne convinge că ea chiar există. Și cât de complicat devine ceva atât de simplu! Nietzsche afirma că trebuie să ne lepădăm de divinitate pentru a găsi libertatea. Consider că ar trebui să ne lepădăm de libertate, de premisa existenței acesteia pentru a ne putea apropia mai mult de esență. În ceea ce privește factorii externi, nu vom putea fi liberi niciodată. Date fiind acestea, este imposibil să raportăm un eventual concept de libertate la un întreg, la omenire, ci eventual doar la un nivel individual. 

Obiectiv, consider că existența umană și condiția ei fac imposibilă libertatea. Prin întoarcerea la sine ar trebui să ne apropiem de ceea ce credem că ar însemna esență și libertate, însă oamenii sunt pedepsiți de propria conștiință. E nevoie totuși să admitem faptul că, în lipsa conștiinței, existența ar fi supusă legilor haosului. Principiul de bază al vieții ar fi selecția naturală, ceea ce ar duce la dispariția speciei umane și, odată cu aceasta, și dispariția conceptului de libertate. Dacă ar fi să analizăm, nu am putea identifica decât în proporții insignifiante individul cu o conștiință proprie. Ne naștem cu un subconștient colectiv, programați să îl preluăm. Putem spune că nici chiar părerile pe care le avem nu mai sunt proprii ci doar împrumutate, concepții inventate, prefabricate pe care ni le atribuim. De exemplu, am învățat de mici că nerespectarea poruncilor divine este un păcat. Nu am fost întrebați ci am fost învățați că divinitatea există. Astfel, propriile gânduri ne sunt cenzurate de frica vreunui păcat. Și totuși, cum ar fi viața fără divinitate? În prezent, singura șansă de a afla, ar fi eradicarea rasei umane și repopularea pământului. Chiar și cu aceste măsuri, aș putea garanta că, în cursul evoluției, oamenii noi apăruți vor inventa o nouă divinitate la care să își raporteze conștiința. Din această cauză, trebuie să acceptăm că suntem captivi în sine și în idei, în nevoia de satisfacere a cunoașterii necunoscutului și a incapacității de a o face. Până la urmă, chiar și Iona, poate fi considerat un învingător? Limitat de condiția umană dar și circularitatea existenței, el iși spintecă abdomenul, se întoarce la sine. A găsit oare libertatea în sine sau a pierdut lupta?

Cu toate acestea, consider că libertatea nu există cu adevărat, nu este materială decât prin cerneala stiloului meu, singura formă de concretizare a ei. Pot să spun astfel că nu putem garanta libertatea tuturor oamenilor, neputând să garantăm libertatea nici la nivel individual, noi fiind captivi în propria noastră luciditate.