Eseu din Lumea Sofiei

Identitate vs. alteritate

de POP ALEXANDRA DENISA

Identitatea de sine este o temă studiată de numeroşi filozofi. Pe parcursul vieţii încercăm să descoperim cine suntem, care sunt preferinţele noastre şi cum ne raportăm noi la cei din jur. Întotdeauna ne vom putea întreba dacă ne cunoaştem cu adevărat deoarece ne surprindem pe noi înşine cu diferite atitudini şi concepte noi. La fel este şi cu ceea ce ne place, mereu vom găsi în viaţă lucruri noi care să ne stârnească intesesul. Când vine vorba de ceilalţi, trebuie să hotărâm dacă luăm sau nu în considerare părerea lor, deoarece cuvintele lor adesea ne pot afecta.


John Locke, prin conceptul de indentitate care are în vedere principiul individuaţei, enunţă că fiinţa « este identică cu sine dacă există într-un anumit loc şi într-un anumit timp ce nu pot fi comune pentru alte fiinţe asemănătoare. Se poate spune că plantele şi animalele sunt identice cu sine, în măsura în care sunt aceeaşi alcătuire ».[1] Teoria lui Locke denumeşte doar identitatea de materie, de substanţă, nu este avută în vedere facultatea raţională a omului. De aceea, el propune conceptul de identitate personală, unde, prin persoană, se înţelege fiinţa raţională care gândeşte şi este responsabilă de actele sale. « O persoană este o fiinţă capabilă de conştiinţă, prin urmare o persoană este identică cu sine dacă prin aceeaşi conştiinţă poate repeta idei despre acţiuni trecute şi idei despre acţiuni prezente »[2].

Şi alţi filozofi au reflectat asupra conceptului de identitate şi, adesea, reflecţia filozofică asupra identităţii a precedat reflecţia psihologică. Discursul filozofic asupra identităţii începe cu Descartes. Principiul lui faimos cuget, deci exist i-a determinat pe mulţi să se întrebe ce este acest eu şi dacă se poate ajunge la o definire a eu-lui pornind de la îndoială.

Hegel respinge filozofia carteziană, presupunând că noi nu ne îndoim întotdeauna şi că nu suntem întotdeauna conştienţi. Hegel încearcă să arate că spiritul/mintea devine conştiinţă numai atunci când întâlneşte un alt spirit/minte. „Un Geist tinde să-l controleze pe celălalt deoarece până în acel moment nu a întâlnit decât unelte pentru propriul folos. Urmează o luptă pentru dominaţie, care duce la stăpânire şi la sclavie”[3].

Nietzsche, care în anumite sensuri a fost influenţat de Hegel şi care l-a respins în alte sensuri, propune în Ştiinţa veselă respingerea "atomismului sufletului"[4]. Nietzsche a presupus că sufletul este o interacţiune de forţe, ceva supus continuei schimbări, foarte îndepărtat de sufletul nemuritor afirmat de Descartes şi de tradiţia creştină. Din multe puncte de vedere, "construcţia sufletului" nietzscheană se aseamănă cu constructivismul social modern.

Pe urmele lui Nietzsche, Martin Heidegger a reflectat la problema identităţii. Pentru Heidegger, oamenii îşi formează cu adevărat o identitate doar după ce se confruntă cu moartea. Moartea permite oamenilor să aleagă dintre sensurile construite social în lumea lor şi să îşi îmbine o identitate finită din infinitatea sensurilor. „Pentru Heidegger, cei mai mulţi oameni nu pot scăpa de ei, de o identitate construită social a felului în care omul trebuie să fie, creată în mare măsură într-o încercare de a scăpa de moarte prin ambiguitate”[5].

Fiecare om are nevoie să se descopere, să îşi găsească eul care adesea este considerat ca şi o persoană adânc îngropată în fiinţa noastră. După părerea mea, suntem nişte mecanisme atât de complexe încât e nevoie de o perioadă de câţiva ani ca să dăm la iveala tot ce înseamnă noi ca persoane.

O caracteristică care ne face diferiţi este faptul că avem preferinţe care ne definesc, adesea o persoană fiind recunoscută după ceea ce îi place să facă. În funcţie de activităţile noastre, ni se oferă o indentitate. Aici intervin şi persoanele din jur, deoarece lumea ne pune o etichetă. Preferinţele nu sunt dobândite, ne naştem cu ele, de mici găsim că anumite lucruri ni se par mai frumoase decât celelalte. Asta arată cât de diferiţi poate fi oamenii şi faptul că diferenţele acestea sunt importante. Ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar prefera acelaşi fel de mâncare sau am îmbraca aceeaşi haină? Când cineva afirmă că suntem diferiţi ar trebui să considerăm acest lucru un compliment pentru că înseamnă că eşti unic. Oricât de mult ne străduim, niciodată nu vom ştii sigur ce se ascunde în mintea umană. Dupa părerea mea, acest lucru este benefic pentru că tot timpul vei descoperi ceva palpitant cand vine vorba de o persoană din jurul tau. Felul în care gândesc celelalte persoane ni se poate parea interesant şi, chiar ne captează interesul, încercand să le cunoaştem. Setea de cunoaştere este ceea ce ne face unici, dornici să descoperim ce fel de persoane se află în jurul nostru.

Chiar dacă două persoane gândesc diferit, există la ele anumite detalii care seamană. Diferiţi, dar într-o oarecare măsură la fel. Ca oameni, putem spune că diferenţele ne fac unici, dar asemănările ne aduc mai aproape de unitate, de bucuria de împărtaşi cu cineva ceva. Omul este social şi comunităţile din ziua de astăzi dovedesc acest lucru. Omul nu este singur şi nu va fi niciodată atâta timp cât barierele sociale pot fi dărâmate.

In concluzie, pot afirma că omul este cea mai complicată fiinţă de pe pămant, dar, printr-o gândire corectă, poate fi foarte uşor de înţeles. E nevoie doar de timp, şi poţi descoperi cine eşti tu şi ceilalţi din jurul tău, surprinzând diferenţele dar şi asemănările care, în cele din urmă, ne aduc împreună. Ambele sunt importante, deoarece te definesc pe tine ca persoană.

NOTE:
1 Filosofie tip A, Manual pentru clasa a XII-a, Autori: Nicolae Stan, Paul Marinescu, Ed. Economică Preuniversitaria, 2002, Bucuresti, p.22
2 ibidem, p.23
3 ro.wikipedia.org/wiki/Friedrich_Nietzsche
4 ro.wikipedia.org/wiki/Georg_Wilhelm_Friedrich_Hegel
5 ro.wikipedia.org/wiki/Martin_Heidegger