Libertatea tuturor oamenilor- utopie sau realitate?
de Covaciu Andra-Iustina
Eseu premiat la concursul de eseuri pentru liceeni Din lumea sofiei, ediția a doua, 2014
În secolul XIX, judecând după articolul publicat de Mircea Eliade, în revista „Vremea”, aflăm că libertatea era considerată participarea individului la cât mai multe drepturi cucerite.[1] Acest lucru înseamnă că fiecare om trebuie să-şi asume dreptul pe care îl dobândeşte, să fie răspunzător pentru ceea ce a câştigat. Pe de altă parte, în secolul XXI, se caută o dovadă a felului în care individului îi este garantată libertatea, prin responsabilizarea sa faţă de el însuşi. Apare o altă interogaţie asupra dependenţei dintre libertate şi responsabilitate, respectiv: În ce condiţii este individul responsabil de sine însuşi?. Mircea Eliade, prin intermediul ideilor sale, sprijină o definire coerentă a ceea ce înseamnă să fii cu desăvârşire, liber. El consideră că libertatea adevărată nu implică drepturi, deoarece acestea îţi sunt date de alţii şi nu teangajează. Pentru filosoful român, eşti liber atunci când răspunzi pentru orice act pe care îl faci.[2]
Seria de interogaţii nu se opreşte aici, urmând o altă întrebare cu caracter important în desluşirea felului în care oamenii pot fi liberi: De ce este important să îi fie garantată libertatea individului?. Deşi de-a lungul anilor s-a luptat pentru libertate, totuşi nu suntem lipsiţi de constrângeri întru totul. Fie că vorbim de legi, fie că ne referim la fenomenele sociale sau facem trimitere la lipsa de educaţie, toate aceste elemente îngrădesc capacitatea umană de a fi liber, de a te exterioriza fără a fi pedepsit. Putem găsi un răspuns la întrebare, în faptul că fiecare om trebuie să se știe liber, spre a își întreprinde activitățile după bunul plac.
Este esențial, însă, ca indiferent cât de mare este ”cantitatea” de libertate care ni se oferă, să nu pierdem din vedere conduita morală, pe care ne-o putem asigura prin liberul arbitru. Problematica liberului arbitru o regăsim la numeroși filosofi, precum Ioan Damaschin, Metodiu de Olimp, Friedrich Nietzsche, dar și la oamenii de știință, precum Albert Einstein, dar într-o manieră diferită și chiar contradictorie. Ioan Damaschin considera că liberul arbitru reprezintă ceea ce stă în puterea individului, însă pentru a afla până unde se întinde autoritatea noastră, trebuie să clarificăm de ce Dumnezeu, care ne-a creat, ne-a dat această libertate.[3] Filosoful aduce în atenție și relația dintre libertate și răspundere, afirmând că omului nu i-ar folosi facultatea de deliberare daca nu ar fi răspunzător.[4] Privind cu atenție maniera în care prezintă problematica liberului arbitru, Friedrich Nietzsche aflăm că acesta considera liberul arbitru ca fiind o invenție a teologilor, fapt ce propune o interogație”Suntem sau nu liberi?”, dacă totul este doar o născocire a oamenilor religioși. Și în ceea ce îl privește pe Albert Einstein avem de-a face cu alăturarea de termeni ”Dumnezeu și răspunderea omenească”. Omul de știință afirma că există o idee universală conform căreia Dumnezeu atotputernic oferă individului consolare, ajutor și călăuză, însă în toată această afirmație există anumite carențe decisive, respectiv: orice acțiune umană, sub acțiunea ființei atotputernice, devine opera acesteia, astfel că libertatea este subminată. În acest caz nu se poate găsi o explicație pentru a-i face pe oameni răspunzători de faptele și gândurile lor în fața unei asemenea ființe atotputernice.[5]
O întrebare importantă în ceea ce privește felul în care se manifestă libertatea își găsește răspunsul în afirmația unui ”romantic rus de la începutul secolului al XX-lea” care sublinia: ”Creativitatea e libertate īn act, e felul de a fi al libertăţii.”[6] Astfel, relevăm că libertatea poate fi un act de creație, obligând individual să trăiască întru totul moral și valoric, prin intermediul responsabilității creației. Libertatea, ca și tematică filosofică poate fi abordată dintr-o perspectivă totalizatoare, datorită faptului că studiul acestei problematici reflectă probleme și fenomene fundamentale în societatea actuală. Se poate vorbi despre diferite tipuri de libertate, respectiv cea politică, socială, religioasă, economică, de asociere, dar și individuală sau colectivă. Pe această tematică au fost propuse o serie de concepții dintre cele mai diferite, în funcție de cadrul în care aceasta era necesar de explicitat.
Dacă analizăm libertatea politică, filosoful liberalist, Isaiah Berlin, împarte acest concept în două, numindu-le libertate pozitivă și libertate negativă. Libertatea pozitivă este cea care răspunde la întrebarea:”Pe ce sau pe cine se bazează autoritatea care poate obliga pe cineva să facă sau să fie ceva mai curând decât altceva?”, iar cea negativă oferă răspunsul interogației:”Care este câmpul în interiorul căruia subiectul – o persoană sau un grup de persoane – este sau ar trebui să fie lăsat să facă sau să fie ceea ce este capabil să facă sau să fie fără interferența altor persoane?”[7]. Astfel, putem contrage faptul că libertatea pozitivă reprezintă capacitatea unui om de a se realiza, fără constrângeri sociale sau materiale, iar libertatea negativă poate fi considerată libertatea totală, în care fiecare individ își trăiește viața după bunul plac, fără să fie îngrădit în manifestarea libertății sale.
Un predecesor liberalist al lui Isaiah Berlin este Benjamin Constant care abordează problematica libertății între doi poli importanți ai secolului XVIII – anticii și modernii. Pentru filosoful francez care a apărat principiile de la baza revoluției franceze, libertatea anticilor reprezintă exercitarea colectivă, dar directă întregii suveranități, sub diferite aspecte, iar cea a modernilor, opuse total celeilalte, se bazează pe acțiuni private, supravegheate, lipsite de independența opiniilor, a alegerilor și a religiei.[8] Rămânând în zona filosofiei franceze, Jean-Jacques Rousseau consideră că un om liber este doar cel care se supune legilor. Libertatea individului este inalienabilă, iar momentul în care, sub acțiunea contractului social, omul renunță la libertățile sale, știe că nu o face în favoarea unei anumite persoane, ci a tuturor.[9] La două secole distanță, un alt filosof francez important, abordează tematica libertății, de această data, în raport cu responsabilitatea. Jean-Paul Sartre este cel care introduce ideea conform căreia ”omul este condamnat să fie liber”10, fiind totalmente responsabil de felul său de a fi și de lumea din jurul său, respectiv de moralitatea acțiunilor sale. Responsabilitatea absolută pe care și-o asumă individul nu reprezintă o acceptare, ci o simplă revendicare logică a consecințelor libertății sale. [11]
Pe de altă parte, tema libertății a fost abordată și de filosofii britanici. Dintre aceștia, cei mai importanți sunt John Locke, filosof șaptesprezecist și John Stuart Mill, filosof britanic al secolului XIX. Cel dintâi este unul dintre inițiatorii liberalismului modern și exemplifică ceea ce înseamnă ”starea naturală a omului”, considerând că individul caută să se unească în comunități pentru a-și conserva proprietatea, în sensul în care, în starea naturală există anumite neajunsuri precum lipsa unei legi stabile și consecvente, a unui judecător cunoscut și imparțial care să rezolve toate disputele conform legii stabilite, dar și a puterii de a sprijini sentința și de a o executa cum se cuvine.[12] În ceea ce-l privește pe John Stuart Mill, cunoscutul utilitarist englez, prezintă singurul moment în care libertatea unui individ o poate încălca pe a celuilalt, respectiv cel în care se împiedică vătămarea altora, momentul autoapărării. Singura libertate absolută a individului este cea care urmărește binele propriu, fără a-i lipsi pe ceilalți de binele lor. Omenirea are doar de câștigat dacă fiecare trăiește după cum crede ca e mai bine decât să fie silit să trăiască după cum cred ceilalți că e mai potrivit.[13]
Nu doar filosofii francezi si englezi au abordat tematica libertății, ci și germanul Friedrich A.Hayek. În lucrarea ”Drumul către servitute”, filosoful afirmă că securitatea economică este indispensabilă libertății reale. Este de o mare importanță, însă ca aprobarea universală a revendicării securității să nu fie o primejdie pentru libertate. În cazul societății noastre, care a ajuns la nivelul general de bogăție, tipul de securitate trebuie garantat tuturor, fără a periclita libertatea.[14] Dar oare filosoful german a luat în considerare faptul că există atât de multe popoare lipsite de orice urmă de bogăție, medii în care securitatea este o utopie? Este cert că toți filosofii, indiferent de perioada în care au trăit sau de influențele pe care le-au resimțit, au trecut fiecare idee expusă, prin filtrul subiectivității și de aceea, analiza lor asupra libertății este pusă sub semnul întrebării, în sensul în care obiectivitatea nu există.
Din punctul meu de vedere, libertatea tuturor poate exista, conform articolului 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în care se precizează că: ”Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi”, adoptată în cadrul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din data de 10 septembrie 1948, însă pentru ca aceasta să fie aplicabilă este nevoie de crearea de cadre sociale, economice și politice, în care indivizii să fie tratați în mod egal, posibilitățile lor de reușită să fie aceleași, indiferent de puterea financiară pe care o au. Pentru ca toți oamenii să fie liberi, este nevoie tot de oameni, care să permită această lipsă a constrângerilor și să asigure o transparență totală în orice decizie și judecată pe care o fac. Consider că filosofii care au atribuit libertății, responsabilitate au fost pe deplin corecți, dat fiind faptul că un individ nu poate să atace un altul și să nu fie pedepsit, doar pentru că este liber. Indiferent de ceea ce decidem să facem, trebuie să fim conștienți că vom plăti, ne vom asuma orice gest și orice gând.
Analizând scrisoarea a VIII-a a lui Jean-Jacques Rousseau din cartea ”Scrisori scrise de pe munte” aflăm că ”un popor este liber, orice formă ar avea guvernământul său, atunci când în cel care guvernează nu vede omul, ci organul legii.”. Din ideea menționată de filosoful francez, deducem concluzia conform căreia orice om poate fi liber, atâta timp cât se respectă anumite legi atât scrise, cât și nescrise. Dar ce se întâmplă atunci când un om este mai bogat ca celălalt și ei nu mai sunt egali din punct de vedere financiar? Adam Ferguson, filosoful scoțian al secolului XVIII, considera că libertatea nu este o eliminare a tuturor restrângerilor, ci reprezintă aplicarea eficientă a restricțiilor juste, asupra tuturor membrilor unei societăți libere, indiferent că sunt magistrați sau supuși.[15] Ceea ce denotă faptul că fără a ține cont de nivelul nostru financiar, putem fi liberi. Ca un răspuns al întrebării din prolog, da, se poate garanta libertatea tuturor indivizilor, iar modurile în care se poate asigura această lipsă de constrângeri sunt multiple, având la bază responsabilizarea individului.
Note de final:
1 Eliade, Mircea. Revista ”Vremea”, an IX, nr. 425, 16 februarie 1936
2 Idem.
3 Damaschin, Ioan. Despre credința ortodoxă, capitolul XXV-XXVI
4 Ibidem
5 Einstein, Albert. Dumnezeu versus știință, 1921
6 Berdiaev, Nikolai. Sensul creației.Încercare de îndreptățire a omului., editura Humanitas, 1992
7 Berlin, Isaiah. Două concepte de libertate în Patru eseuri despre libertate, traducere Laurențiu Ștefan-Scarlat, editura Humanitas, 1996, pagina 240
8 Constant, Benjamin. Despre libertatea anticilor și libertatea modernilor, traducere Corina Dimitriu, editura Institutului European, 1996, pagina 7
9 Rousseau, Jean-Jacques. Contractul social, traducere H.H. Stahl, editura Moldova, 1996, pag. 72-73
10 Sartre, Jean-Paul.Ființa și neantul. Eseu de ontologie fenomenologică, traducere Adriana Neacșu, editura Paralela 45, 2004, pag. 516, pag. 742
11 Ibidem.
12 Locke, John. Al doilea tratat despre cârmuire. Scrisoare despre toleranță, traducere Silviu Culea, editura Nemira, 1999, pag. 129-132
13 Mill, John Stuart. Despre libertate, traducere Adrian-Paul Iliescu, editura Humanitas, 1994, pag. 17-21
14 Hayek, Friedrich August. Drumul către servitute, capitolul IX. Securitate și libertate, traducere Eugen B. Marian, editura Humanitas, pagina 139-140
15 Ferguson, Adam. Tratat asupra societății civile, 1767
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu