DACĂ ȘI CUM ESTE POSIBILĂ GARANTAREA LIBERTĂȚII TUTUROR
OAMENILOR
de Trifan Horațiu
Eseu premiat la concursul de eseuri pentru liceeni Din lumea sofiei, ediția a doua, 2014
Problema libertății a reprezentat și continuă să reprezinte o temă fundamentală a
filosofiei. Generalitatea ei o scoate din banalitate. Mai mult, o preface într-o problemă, întruna
fundamentală.
Ne raportăm la ea, direct sau indirect. O percepem în mod propriu, neînțelegând, de
fapt, că libertatea e aceeași pentru toți, că libertatea asigură, subiectiv și obiectiv, principii
sociale, care înnobilează ființa umană.
Ce este libertatea? În sens larg, este absența constrângerii. Individual, după J. J.
Rousseau, libertatea înseamnă „a nu supune voința altuia voinței noastre”, iar după St. Mill
libertatea este condiția esențială pentru o existență democratică a societății. Pentru filosoful
englez, guvernarea trebuie să maximizeze libertatea individuală, să permită oricui să trăiască
cum vrea, atâta timp cât nu-i lezează pe alții, pentru că „încercarea de a -l ține sub control ( pe
altul) poate fi cauza unu rău mai mare decât acela pe care ea l-ar preveni”.[1]
După Benjamin Constant, libertatea e asociată cu legea: „Legea trebuie să fie expresia
voinței a tuturor, sau a câtorva” (..). „Recunoașterea abstractă a suveranității poporului nu face
să crească cu nimic suma libertății indivizilor; iar dacă i se atribuie acestei suveranități o
amploare pe care nu trebuie s-o aibă, libertatea poate fi pierdută în ciuda acestui principiu sau
chiar prin acest principiu”.[2] În plus, pentru Mill „Pornirea oamenilor, atât în calitate de
conducători, cât și în calitate de cetățeni de rând, de a-și impune propriile păreri și înclinații ca
reguli de comportare pentru alții este susținută atât de energic de unele dintre cele mai bune,
ca și unele dintre cele mai rele pasiuni proprii naturii umane, încât cu greu poate fi îngrădită
de orice altceva decât lipsa de putere”.[3] Iar în concepția istoricistă a libertății a lui Nicolae
Iorga libertatea „este o chestiune de strictă actualitate”.[4]
Observăm că problema libertății este de o importanță majoră: filosofic, etic, istoric. Am
putea presupune că s-a găsit o modalitate de a garanta libertatea tuturor. Dar, problema este
încă discutabilă și presupune un răspuns critic.
De ce nu suntem (încă) liberi?, sau: Vom fi vreodată, cu adevărat, liberi?
Răspunsul la aceste întrebări, îl voi construi pe baza teoretizărilor lui Mill, Constant și
Nicolae Iorga.
bine dacă este lăsat să facă ceea ce vrea decât dacă este controlat prin vreunul din mijloacele
de care dispune societatea; fie pentru că încercarea de a-l ține sub control poate fi cauza unui
rău mai mare decât acela pe care ea l-ar preveni”.[5] Adică, omul trebuie să fie deplin liber, dar
deplin responsabil față de acțiunile sale. El trebuie să vrea să facă ceea ce este bine, pentru că
vrea să fie liber, ori a vrea să fi liber, înseamnă a vrea să faci ceea ce este bine. Mill acordă
omului o anumită încredere, încrederea că dacă libertatea îi este oferită, garantată, el va ști ce
trebuie să facă; el va ști că nu trebuie să depășească „sfera individuală”. Prin înțelegerea
responsabilității sale, puterea intervenției statului în viața privată e limitată, pentru că omul
înțelege rostul libertății și este dispus să fie responsabil ca să și-o mențină. Sfera individuală a
libertății are, prin urmare, două componente: lăuntrică, „reclamând existența libertății de
gândire și de spirit”, și exterioară, ce vizează „libertatea asocierii indivizilor, libertatea de a se
asocia în orice scop ce nu dăunează altora”.[6] Astfel, omul beneficiază de protecția juridică a
societății.
Sfera de acțiune a libertății o întâlnim și la Constant: „Autoritatea națională, autoritatea
arondismentului, autoritatea comunală trebuie să rămână, fiecare dintre ele, în sfera lor de
acțiune...”.[7] E un principiu care a fost susținut și de Platon – statul poate fi unul drept doar
dacă fiecare din componenții săi (meșteșugarul, soldatul, conducătorul) face ceea ce este
îndreptățit.
Principiul lui Constant este corect: menține ordinea, nu lasă prea multă sau prea puțină
putere în mâinile unei persoane sau a unui grup de persoane. Este unul dintre cele mai juste
principii ale unei democrații drepte. Fiecare putere se va manifesta cât mai corect posibil,
neinfluențându-se și nealterându-se una pe cealaltă. Se ajunge, într-un fel, la buna funcționare
a statului. Principiul este aplicabil și legilor: „O lege nu poate fi perfect dreaptă decât pentru o
singură împrejurare. De îndată ce este aplicată la două împrejurări... legea devine... mai mult
sau mai putin nedreaptă”.[8] Adică, legea poate fi corectă în generalitatea ei, dar nu poate avea
aceeași corectitudine în aplicabilitatea ei – un mod de abordare unilateral, pentru categorisirea
puterii și a legilor.
Pentru Mill, o altă caracteristică importantă privind libertatea este libertatea de
exprimare. El se opune, cu tărie, tiraniei și opiniei dominante: tiraniei, care nu permite buna și
libera exprimare a individului și îi suprimă dreptul de a spune ce are pe conștiință, iar opiniei agresive pentru că generează „un prejudiciu personal” – „...răul făcut prin împiedicarea
exprimării unei opinii este deosebit” de grav.[9]
Dezbaterea este esențială pentru a croi drumul către adevăr. „Dacă acea opinie este
corectă, atunci lor li s-a răpit ocazia de a trece de la eroare la adevăr; dacă ea este greșită, ei
pierd ceva la fel de profitabil, și anume imaginea mai clară și senzația mai vie a adevărului,
produsă prin coliziunea acestuia cu eroarea”.[10]
Libera exprimare trebuie să reprezinte un drept inalienabil al individului. În primul
rând, pentru că „Asupra lui însuși, a propriului trup și spirit, individul este suveran”.[11] Mill
spune clar că: „Propriul bine, fizic sau moral, nu constituie o îndreptățire suficientă. Un om nu
poate fi constrâns, în mod legitim, să facă un anumit lucru sau să se abțină de a-l face pentru
că ar fi mai bine pentru el să se comporte astfel, pentru că acest lucru l-ar face să fie mai
fericit sau pentru că, în opinia altora, este înțelept sau este drept ca el să se comporte astfel”.[12]
Ce rezultă? Că libertatea individuală este importantă, că e necesar ca toţi oamenii să se bucure
de ea, pentru că altfel libertatea întregii societăți nu poate fi atinsă, nici măcar ideatic.
Așadar, pentru Mill libertatea individuală permite dobândirea de cunoștințe, despre ce
este bine și despre ce este rău și contribuie la găsirea și afirmarea adevărului.
Pentru savantul nostru Nicolae Iorga libertatea este, mereu, o „chestiune de actualitate”.
Prin termenul „actualitate” Iorga vrea să spună că, în tot periplul ei conceptual, libertatea a
fost înțeleasă și percepută altfel de către diferitele civilizații, și regretă faptul că „aceasta s-a
uzat și s-a compromis în timpul nostru”[13], în modernitate. Lucid, istoricul arată că trebuie să
înțelegem că libertatea nu a fost și nu va fi continuu aceeași. Ea se schimbă și se va schimb a
mereu, dar rolul nostru este de a menține perpetuarea acestei schimbări în bine– e un mod de a
gândi specific grecilor, care percepeau libertatea drept o stare interioară, o stare a înțeleptului
care știe să-și controleze impulsurile, dorințele și aversiunea (Epicur).
„De ce nu ne simțim liberi?” și „Vom fi vreodată, cu adevărat, liberi?’’ sunt întrebări
fundamentale care așteaptă un răspuns. Care ar fi acesta?
Primo. Nu ne simțim liberi pentru că libertatea continuă să fie la stadiul de concept. Din
ce motiv?
O cauză importantă o reprezintă ideologiile statale, doctrine care refuză „gândirea vie”,
respectiv afirmarea subiectului în cotidian. Deși scopul statului e acela de a asigura apărarea
drepturilor și libertăților individuale, singurele constrângeri pe care le poate exercita fiind cele
destinate apărării acestor drepturi și libertăți, în realitate un stat corupt restrânge libertatea individuală. Prin inechitatea pe care o promovează, un astfel de stat încalcă libertatea
cetățenilor săi. În afara situaţiilor excepţionale (ex. perioadele de criză economică), statul nu
are dreptul de-a se amesteca în sfera vieții private. Orice imixtiune a statului în câmpul
libertăţii individuale are ca efect constrângerea libertății individuale. Când ești capabil să faci
anumite lucruri, dar nu ți se creează cadrul optim efectuării lor, sau când ești deposedat prin
fraudă de bunurile ce ți se cuvin nu se mai poate vorbi de libertate. Libertatea devine formală,
fiind prejudiciată de materialitea ei. Cu alte cuvinte, absența resurselor de care s-ar cuveni să
dispunem ne îngrădește anumite libertăți. Aparent suntem liberi – nu ne este furat dreptul de-a
gândi; în realitate, suntem manipulați și împinși spre obiective interesate. Prin urmare, a fi
liber presupune înlăturarea oricărei acțiuni politice care agresează esenţa noastră umană.
Secundo. Libertatea e expresia „liberului arbitru”, a capacității conștiinței de a-și
controla deciziile, de a alege între bine și rău, iar teritoriul ei de realizare este viața însăși. Ea
oferă omului posibilitatea de a decide conform propriei voinţe, de a decide cât mai avantajos
în propriul interes, cu condiţia ca decizia asumată să nu afecteze libertatea semenilor.
Libertatea este, în egală măsură, intrapersonală și interpersonală. Ea ține atât de subiectul care
acționează, cât și de subiecții cu care se interacționează. Libertatea are sens doar prin
raportare la ceilalți.
Realizarea libertății implică absenţa obstacolelor pe drumul pe care omul decide să
meargă; o absenţă a piedicilor nu doar la alegerile noastre actuale, ci şi la cele potenţiale – la
posibilele acţiuni pe care le vom derula într-un fel sau altul, după cum vom decide (Isaiah
Berlin).
Omul este liber, dar omul este şi responsabil. Fie că privim libertatea ca pe un dar sau ca
pe o condamnare, cert este că e bunul cel mai minunat pe care îl avem și pe care îl putem
proiecta în universul nostru social. Un bun pe care trebuie să încercăm din răsputeri să îl
valorificăm în aşa fel încât să devină un bun universal, un arhetip social. Dacă în lumea
Formelor a lui Platon Binele este forma supremă, în universul social libertatea este acea
formă.
În concluzie, omul trebuie să fie responsabil, omul trebuie să învețe valoarea libertății;
omul trebuie să vrea să fie exemplar. Iar statul trebuie organizat în mod judicios, pentru a
oferi cel mai bun mod de ființare cetățenilor lui.
Note de final:
1 J.St. Mill-Despre libertate, pag.20, Humanitas, Bucuresti , 1994
2 B.Constant-Despre libertate la antici si la moderni,pag.29-30, Institutul European, Iasi, 1996
3 J.St. Mill-Despre libertate, pag.23, Humanitas, Bucuresti , 1994
4 N.Iorga-Evoluţia ideii de libertate, pag. 65, Meridiane, Bucuresti, 1987
5 J.St. Mill-Despre libertate, pag.20, Humanitas, Bucuresti , 1994
6 Ibidem, pag.20
7 B.Constant-Despre libertate la antici si la moderni, pag. 115, Institutul European, Iasi, 1996
8 Ibidem, pag 171
9 J.St. Mill-Despre libertate, pag.26, Humanitas, Bucuresti , 1994
10 J.St. Mill-Despre libertate, pag.26, Humanitas, Bucuresti , 1994
11 Ibidem pag.18
12 Ibidem pag.17
13 N. Iorga- Evolutia ideii de libertate, pag. 65, Meridiane, Bucuresti, 1987
Bibliografie
1. Evoluţia ideii de libertate –Nicolae Iorga, Meridiane, Bucuresti, 1987
2. Despre libertate la antici şi la moderni –Benjamin Constant, Institutul European,
Iasi, 1996
3. Despre libertate –John Stuart Mill, Humanitas, Bucuresti , 1994
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu