JOHN LOCKE (1632-1704)

Eseu asupra intelectului omenesc

    Este reprezentant al empirismului englez. A studiat la Londra şi la Oxford, unde a studiat limbile clasice, dar şi ştiinţele naturale;a manifestat un mare interes pentru medicină, în domeniul căreia, a şi publicat primele sale lucrări şi pe care a practicat-o sporadic  întreaga viaţă.

    Principala sa scriere filosofică este Eseu asupra intelectului omenesc. El  cercetează însuşi intelectul, care sunt posibilităţile şi limitele sale."Căci intelectul este ca şi ochiul , care vede toate lucrurile, dar nu se vede pe sine."

    Primul pas pe care îl face la începutul cărţii este:

a) o critică a inneismului

    Inneismul- care spune că mintea noastră , intelectul uman ar fi conceput după idei                   (innatus=înnăscut, din naştere), înzestrat de la naştere , de care ulterior devenim conştienţi.

    Au existat în perioada aceea nişte platonişti de la Cambridge, care propuneau nişte idei înnăscute. Ei spuneau că raţiunea este urma amprentei lui Dumnezeu rămasă în noi şi prin asta, mintea noastră păstrează nişte reziduuri ale cuvântului Iisus.

    Sunt mulţi reprezentanţi ai acestor platonişti,Locke aducând nişte argumente acestui inneism= nu toţi oamenii au idei înnăscute.Practic nu putem avea idei fără să fim conştienţi de ele, principiile morale nu sunt ceva înnăscut, pentru că dacă ar fi aşa nu ar mai trebui să educăm copiii.

    Pentru că ideile nu sunt înnăscute, următoarea discuţie şi al doilea pas este:

b)originea ideilor

    Intelectul uman sau spiritul uman este la început o tabula rasa- o tăbliţă ştearsă, pe care prin intermediul  percepţiei, experienţa va fi cea care îşi imprimă caracterele.

    Prin intermediul experienţei Locke înţelege, nu numai percepţia observaţiilor externe cu ajutorul organelor de simt-SENZATIA, ci şi percepţiile stărilor sufleteşti care este REFLECŢIA.

    Senzaţia şi reflecţia sunt singurele surse ale ideilor, altele nu există.Gândirea în întregimea ei depinde de senzaţie.

    Cunoscutul principiu: Nihil est în intellectu quod non antea fuerit în sensu-Nimic nu este în intelect care să nu fi fost mai întâi în simţuri.

c)Clasificarea ideilor

-Idei simple

-Idei compuse

    În măsura în care intelectul este conştient, orice senzaţie, imagine, sentiment, este o idee.

IDEILE SIMPLE, sunt cele care provin din 3 surse :

-senzatie

-reflectie

-senzatie+reflecţie

    Ideile simple provin fie de la un singur simt, cele simple:culori, văz , simt miros, soliditatea, simţul tactil, etc.Fie de la mai multe simţuri, de exemplu de la simţul vizual şi cel tactil, sunt acelea de spaţiu, întindere, figura, mişcare şi repaus.

    Prin reflecţie ne vin ideile de percepţie sau puterea de a gândi şi de voinţă sau puterea de a acţiona.Iar de la senzaţie+reflecţie, provin ideile de durere, existenţa, unitate.

IDEILE COMPLEXE-sunt cele produse de intelect din ideile simple.Deci intelectul e capabil de nişte operaţii pe care le aplică asupra ideilor.

Ar fi următoarele:

-perceptia, reflecţia care ne dă ideile simple, deci prima condiţie pentru că un anumit lucru să devină obiect al intelectului;

-retentia, care este operaţia de memorare, memoria;

-discernamantul- deosebirea dintre ele(nu se confund ideile unele de altele);

-comparatia-prin care comparăm ideile unele cu altele;

-compozitia-legatura dintre idei, compunerea lor;

-abstractizarea-separarea ideilor particulare la termeni generali.

    Dar dacă noi avem experienţa şi idei, asta înseamnă că tot ceea ce se afla în mintea noastră este cauzat din exterior. Astfel avem:

d)Calităţile lucrurilor

    Locke spune aşa: cauzele ideilor noastre sunt în experienţa, doar că experienţa  noastră cuprinde calităţi care sunt:

-primare=puteri prezente în lucruri care există în mod real:mişcarea;

-secundare=puteri ale lucrurilor care produc modificări asupra organelor de simţ, adică nu există în lucruri;

-tertiare=sunt acele puteri ale lucrurilor ce nu există ci sunt modificări de lucrui de către alte lucruri, exemplu:''Focul topeşte ceară, ceară nu se topeşte singură."

e)Cunoaşterea şi certitudinea

    Avem ceva cert în cunoaşterea noastră?Locke încearcă să dea răspuns la limitele intelectului.

    Tot ce există în mod real, este individual şi conţine în el genuri, specii, dar acestea nu există.

Cunoaşterea= perceperea sau dezacordul între idei.Nu cunoaştem lucrurile însele, este fals să peram aşa ceva, totuşi există nişte criterii:

A)e sigur că ideile simple corespund unor realităţi;

B)lucrurile exterioare sunt reale, nu imaginare, deci nu sunt iluzii pentru că senzaţiile actuale sunt mai vii spre deosebire de memorie, când îşi aminteşte ce ai simţit;

C)simţurile se verifică reciproc.

    Cunoaşterea umană are, aşadar, limite pe care nu le poate depăşi.Pentru a deosebi adevărul de fals şi pentru a controla acordul ideilor cu obiectele corespunzătoare, ea dispune de suficiente mijloace.

    Filosofia critică a lui Locke se delimitează astfel cu toată claritatea de scepticism, chiar şi Hume, va adopta poziţia sceptică.