Eseu din Lumea Sofiei

Dacă pasiunea pentru artă și educarea gustului estetic reprezintă un mod 

de viața suficient

Bancuta V. Iuliana

Când îl descrie pe Adrian Leverkühn, Thomas Mann vorbeste despre el ca despre un
spirit pasional, care pune în slujba muzicii întreaga sa fiinta, timpul si energia sa. Tot astfel
când este descrisa personalitatea lui Paganini, a lui Beethoven, a lui Michelangelo sau Van
Gogh. Scriitorii care au fost fascinati de personalitatile artistice au conturat portrete
interesante ale acestora. Arta lor era rezultatul unei cautari si al unui zbucium interior care
semana cu o mare în furtuna. Marile opere de arta sunt însufletite de spiritul artistilor care le
au creat. Este neîndoielnic ca pentru acesti oameni, pasiunea pentru arta a fost un mod de
viata. Nu stim daca si suficient. Marii creatori de arta au fost adesea vizionari, mistici, uneori
profund religiosi. Acest fapt reiese si din temele operelor lor, dar si din tipul de viata pe care
au dus-o. Bach nu ar fi putut crea muzica sa fara puternice sentimente religioase si nici
Michelangelo nu ar fi putut picta Capela Sixtina daca nu ar fi avut credinta în Dumnezeu.
Acesta problema a suficientei este însa una delicata. Marii creatori de arta nu au fost niciodata
multumiti. Operele lor, rezultatul unor cautari profunde, a unui efort urias si laborios nu i-au
multumit pe deplin.

În abordarea problmaticii date vom analiza succint doua puncte de vedere asupra esteticului,
cel al lui Kierkegaard si al luiWittgenstein.


Contribuța pe care o aduce Sø ren Kierkegaard la înțelegerea existenței umane, la atitudinea
pe care trebuie sa o aiba omul în fa.a lui Dumnezeu si la redefinirea unor concepte teologice
si filosofice este remarcabila. Cel mai impresionant aspect privind teoriile sale despre stadiile
existen.iale pe drumul vie.ii este acela ca a si trait o mare parte din ideile pe care la va asterne
pe hârtie, altfel spus, întreaga opera pe care a creat-o s-a nascut dintr-o profunda pasiune
pentru în.elegerea existen.ei umane. Fiecare om se afla într-un stadiu de existen.a, numite de
el estetic, etic si religios.

Acestea nu sunt expuse întâmplator, iar ordinea lor este foarte importanta pentru în.elegerea
gândirii kierkegaardiene, cu atât mai mult cu cât trecerea dintr-un stadiu într-altul nu este una
ra.ionala (adica, nu se poate ca cineva sa calculeze scrupulos ce ar câstiga daca ar trece dintrun
stadiu într-altul, si care ar fi conjunctura favorabila sa-i înlesneasca acest lucru), ci se face
printr-un „salt” existen.ial, salt ce are o natura indeterminata si nu este nici o stiin.a care sa ne
arate natura si originea acestui salt. Totodata, saltul existen.ial are si menirea de a accentua
„însemnatatea vesnica a clipei” si constientizarea op.iunilor pe care le face omul. Daca în
stadiul estetic, „insul” traieste si doreste clipa, pentru clipa, în stadiul etic, individul .ine cont
de continuitatea timpului, si i se conformeaza, iar în stadiul religios, care este si cel
mai important, omul traieste si se raporteaza numai la existen.a transcendenta, la Dumnezeu.
Însa, nu to.i oamenii ajung în stadiul religios, ci o buna parte se mul.umesc sa traiasca în
stadiul estetic, pierzându-si via.a cu nimicuri si hranindu-si doar pornirile instinctuale. Omul,
care traieste estetic, este cel care fructifica la maxim placerea clipei, iar principiul dupa care
se ghideaza un astfel de om în via.a este acela de a „gusta deplin din nectarul vie.ii”. Dorin.a
de a trai clipa este data si de faptul ca momentele de placere intensa pe care le da via.a sunt
asa de rare, încât, omul ce traieste în aceasta sfera estetica a vie.ii nu pregeta la a-si înfaptui
fanteziile. Splendoarea, divinul esteticului consta tocmai în a nu te atasa decât de ceea ce este frumos.

Însa arta nu este surprinderea a ceea ce numim stadiul estetic, desi în întelegerea gustului
artistic este important sa facem aceasta trecere în revista a esteticului kierkegaardian. Arta
este impregnata adesea de dimensiunea tragica, specifica stadiului religios. De pilda, pictura
apare adesea pentru marii creatori ca modalitate de a exprima sentimentul ca esti pe lume si
nu apartii acestei lumi.

Plecând de la aprecierile kantiene privind judecata de gust, judecata a facultatii de judecare
estetica, Wittgenstein îsi propune sa analizeze o serie de expresii care se înscriu în ceea ce
numim apreciere estetica, gustul estetic. Exista criterii obiective pentru gust? Una si aceeasi
expresie poate avea surse diferite, poate apartine artei sau domeniului culinar. Pot analiza cu
aceeasi expresie (care exprima placerea) o bucata muzicala si o mâncare buna. A face o
judecata estetica, spune Wittgenstein înseamna a face aprecieri potrivit unor reguli, iar atunci
când învatam regulile, judecata devine din ce în ce mai rafinata. Cuvinte ca “încântator”,
(“frumos”, “delicat”) sunt mai întâi folosite ca interjectii, apoi ele sunt foarte rar folosite si de
multe ori lipsesc din comentariile esteticienilor. Foarte adesea Wittgenstein foloseste o
metafora a croitorului pentru a desemna tipul de actiune pe care o presupune aprecierea
estetica: un critic de arta, un om care apreciaza estetic o opera este asemenea unui croitor. Un
croitor este un specialist, croieste bine, el nu zice: “Asa e frumos, asa trebuie facut acest
costum“ ( Asa trebuie pictat acest tablou sau asa trebuie interpretata aceasta piesa muzicala),
nu, el este un om care croieste bine si pur si simplu este multumit. El este cel care stie când sa
se poarte reverele mai largi sau hainele mai strâmte si faptul ca haina este croita astfel îl face
pe el multumit. “Operele de arta le pot clasifica astfel: la unele ma uit de jos, iar la altele ma
uit de sus”, si perspectiva este de fiecare data alta. Cuvintele pe care le numim expresii ale
judecatii estetice joaca un rol foarte complicat, dar foarte bine determinat în ceea ce numim
cultura unei epoci. A descrie folosirea lor sau a descrie ce se întelege printr-un gust cultivat,
înseamna a descrie o cultura. De aceea, este foarte importanta judecata estetica. Ceea ce ne
nemultumeste din punct de vedere estetic presupune un de ce, o explicatie si nu o cauza.

Estetica nu este stiinta, nu în felul în care este fizica, psihologia sau mecanica, adica nu cauta
sa înteleaga felul în care functioneaza un mecanism, opera de arta nu este un mecanism si nici
creatorul ei nu este parte a unui mecanism. Dar, spune Wittgenstein, este foarte importanta
totusi corectitudinea într-o apreciere. “Nu interjectiile pe care le foloseste cineva arata ca el
este un cunoscator (al artei), ci felul cum alege, selecteaza etc. O apreciere trebuie facuta în
cunostinta de cauza. “Dar în cazul unei catedrale gotice (sau al unei simfonii de Beethoven)
nu vorbim despre corectitudine. Ceea ce facem atunci când o apreciem nu este sa o gasim pur
si simplu conforma cu o regula. Ea este ceva cu totul diferit. Întregul joc de limbaj pe care îl
presupune aceasta este ceva cu totul diferit.”

Revenind la metafora croitorului, Wittgenstein spune: cum arat ca un costum îmi place? Prin
aceea ca îl port des, îmi place sa fiu vazut îmbracat în el etc.
În ceea ce numim arta se manifesta persoana care poseda capacitatea de a judeca.
A analiza opera de arta înseamna a avea acces la un set de reprezentari care sunt ale unui
acord între specialisti. Pentru ca pictura si arta în general este cea care a influentat
reprezentarea despre lume si nu invers. Rasariturile de soare si marinele pictate au facut
oamenii sa le vada si aevea. Dar mai întâi ele au fost vazute de un pictor care le-a asternut pe
pânza. Apoi si alti oameni au vazut ca el.

A avea pasiune pentru arta înseamna a intra în acel tip de experienta în care se reveleaza ceva
ce nu a mai fost vazut si înteles de nimeni. Vizibilitatea presupune o tehnica pe care artistul o
descopera sau o învata de la altii. Apoi opera devine filtrul tuturor. Ea este supusa aprecierilor
critice, ea este la îndemâna judecatii estetice. A fi educat în spiritul artei, înseamna a avea
acees la aceasta lume de prim ordin a artistului, de care omul care nu are acces la arta nu are
cunostinta. Educarea gustului estetic este un mod de a complica, largi, îmbogati universul
perceptibil, înseamna deschiderea unor ochi suplimentari.

Î
n eleborarea eseului, cuvântul cel mai dificil ni s-a parut « suficient ». El duce spre o
cantitate, spre un cât. Efectul aprecierii estetice trebuie sa fie multumirea. O opera de arta este
frumoasa daca ea ma multumeste. Deasemnea, este la fel de adevarat ca, daca sunt
nemultumit, poate sa nu fie din pricina operei de arta. Inovatorii în domniul artistic au
nemultumit pe multi la început, unii au obosit, s-au contrariat, s-au înspaimântat chiar.


În concluzie, putem spune ca pasiunea pentru arta si educarea gustului estetic constituie si nu
un mod de viata suficient. Exista diverse tipologii umane: artistul, sfântul, boemul, moralistul
etc. Pentru artist, cu siguranta nu exista alta cale decât opera. Fara culori, fara muzica, fara
dans, artistul se ofileste, se îmbolnaveste, moare. Pentru artist, creatia este viata.

Bibliografie :

Alois Riegl - Istoria artei ca istorie a stilurilor, Editura Meridiane, Bucuresti, 1998;

Benedetto Croce - Estetica, vol. Istorie, Editura Moldova, 1996;

Daniel Bâlba-Receptarea în România a unui gânditor danez , Retragerea

comunicatorului -http://reviste.ulbsibiu.ro;

Sø ren Kierkegaard -Scrisoare catre un prieten, Editura Masina de scris, Bucuresti,

1997;

Sø ren Kierkegaard -Frica si cutremur, Editura Humanitas, Bucuresti, 2002;

Ludwig Wittgenstein -Lectii si convorbiri despre estetica, psihologie si credinta

religioasa, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993.