Eseu din Lumea Sofiei

Despre raportul între filosofie şi credinţa religioasă

de Dimcea Gheorghe

Eseu premiat la concursul de eseuri pentru liceeni Din lumea sofiei, ediția a doua, 2014

Am ales tema „Despre raportul între filosofie şi credinţa religioasă” , deoarece aici pot discuta anumite aspecte pe care le-am observat la religii în general şi pot da posibile răspunsuri la unele întrebări pe care mi le-am pus încă de mic copil.

Filosofie...Un termen atât de cunoscut , dar atât de greu încă de definit...Atât de măreţ , dar totuşi atât de uitat şi ocolit datorită ignoranţei majoritătii oamenilor...Atât de răspândit în denumirea anumitor domenii sau probleme care dau de gândit şi celui mai mare om de ştiinţă oricare ar fi fost el , dar totuşi atât de original prin simpla lui denumire , cât şi prin scopul măreţ spre care tinde , răspunderea unor întrebări care cu greu îşi găsesc "liniştea" , adică răspunsul . Oricare ar fi raportul între filosofie şi om , aceasta va rămâne pentru mine întotdeauna o cale către absolut , un drum pe care , mergând , culeg anumite răspunsuri în timp ce semăn din păcate alte mii de întrebări...

Religie ... un domeniu al căror baze se presupune că au fost puse de oameni sfinţi , sau care au atins un anumit nivel în evoluţia lor spirituală , un nivel absolut , despre care se vorbeşte în concepţiile generale ale oamenilor de rând şi nu numai . Baze care au fost puse în funcţie de etica pe care fiecare personalitate religioasă importantă , fie Iisus Hristos la creştini, fie Gautama Siddhartha la budişti , fie Muhammad la islamişti etc. a primit-o de la Divinitate , sau de la o forţă superioară oamenilor , în orice caz o forţă absolută ce se presupune că le-a revelat acestor întemeietori spirituali învăţături , informaţii , precum şi secrete despre , probabil , întreaga creaţie divină . Milenii de-a rândul , majoritatea oamenilor au fost învăţaţi , coordonaţi , sfătuiţi şi într-o oarecare măsură sau probabil în totalitate controlaţi de religiile menţionate , dar şi de alte religii , culte , secte ce au avut diverse scopuri , fie ele spirituale sau materiale . Din tot ce se ştie aparent , până în prezent despre domeniul teologic , am învăţat că fiecare religie are un întemeietor , un anumit set de învăţături morale , precum şi o anumită dogmă despre Divinitate .

Născându-mă într-o familie de oameni credincioşi , am fost botezat conform religiei creştin ortodoxe şi am fost învăţat că nu trebuie să mă lepăd de „credinţa în care m-am născut” .Dar , înaintând pe drumul vieţii , am constatat o serie de aspecte în ceea ce priveşte întregul domeniu teologic .

Spre exemplu ,un prim aspect este faptul că în clasele primare , când am început să învăţ despre religie la şcoală mai multe decât ştiam de la familia mea , am aflat că unele religii sunt politeiste iar altele , ca cea în care m-am născut eu , sunt monoteiste . În mintea mea de copil am reuşit să îmi pun însă o întrebare , iar acea întrebare suna în felul următor : “Dacă fiecare religie are cel puţin un zeu sau o Divinitate în care crede , nu înseamnă că în final , la nivel planetar , rasa umană este politeistă ? ” ,reuşind să îmi dau seama într-o oarecare măsură că unele lucruri se bat cap în cap , cum ar fi existenţa mai multor religii la nivel planetar având fiecare cel puţin un zeu sau un Dumnezeu şi una dintre cele mai importante dogme ale religiei creştin ortodoxe , şi anume existenţa unui singur Dumnezeu .Consideram şi consider oamenii care cred într-un singur Dumnezeu , există şi oameni care cred în mai mulţi zei ,acest fapt ne separă în monoteişti şi politeişti pe de-o parte , dar pe de altă parte ne face ca rasă , ca un întreg , politeişti . Dacă ar exista pe planeta noastră numai

oameni care ar crede într-un singur Dumnezeu , atunci toţi am fi monoteişti , dar dacă includem un singur om care crede în alt Dumnezeu în mulţimea noastră , vor exista doi “Dumnezei” la nivel general , ceea ce ne face să ne numim la acest nivel “politeişti”.Deci , pentru mine , noţiunile de monoteism si politeism , la un loc , într-o rasă care crede în Divinitate nu prea sunt posibile , deoarece consider că ori suntem toţi monoteişti , ori suntem politeişti . Pot spune printr-o analogie că această situaţie se aseamănă cu apa pură şi impură . Apa pură o putem asemăna cu o lume monoteistă . Dacă o particulă de nisip , reprezentând omul care crede în alt Dumnezeu , se alătură cantităţii de apă , atunci apa devine impură , la fel cum lumea monoteistă devine politeistă .

Un al doilea aspect despre care voi vorbi este cel al existenţei războiului chiar şi în

ceea ce priveşte domeniul teologic . De multe ori mă întrebam de ce au existat şi încă mai

există conflicte religioase , spre exemplu precum cruciadele sau precum cele din perioada

Inchiziţiei , aşa cum au spus unii oameni “În numele Crucii” . Faptul că “În numele Crucii” au

fost înfăptuite o multitudine de crime , chiar şi împotriva ereticilor , a trezit un dubiu în

mintea mea , odată ce eu ştiam că Dumnezeu a lăsat fiecărui om liberul arbitru , sau

posibilitatea de a alege între a crede şi a nu crede în El . Un alt exemplu poate fi voievodul

Constantin Brâncoveanu , despre care se ştie că a murit datorită faptului că nu a vrut să treacă

în “credinţa mahomedană” . Aceste două exemple şi multe altele m-au determinat să mă

gândesc că acolo unde vor exista cel puţin două religii , întotdeauna vor exista conflicte şi ,

deci , victime . Consider că Divinitatea , despre care se vorbeşte de mii de ani din diferite

perspective, şi despre care se spune că ne-a creat , nu şi-ar dori ca oamenii să se războiască

pentru o anumită categorie despre care se presupune că ar fi mai credincioasă decât toate .

Al treilea aspect despre care voi discuta are legătură cu faptul că în paragrafele

anterioare am cuprins termenul „credinţă” în anumite expresii („credinţa în care m-am

născut”, „ credinţa mahomedană”), delimitate de ghilimele . Am făcut acest lucru tocmai

pentru a evidenţia o greşeală pe care o fac majoritatea oamenilor , şi anume confundarea

credinţei cu religia . Ce am de spus aici este faptul că „a crede” este o trăsătură sau o virtute

specifică oamenilor , o trăsătură ce vine din interiorul fiecăruia , ce nu poate fi separată de

raţiune , ori religiile sunt trecătoare . Pot spune că oamenii au apărut cu atât de mult timp în

urmă încât nu se ştie exact când , cu toate dovezile găsite până în prezent , în timp ce despre religii îmi pot contura o anumită perioadă în care au apărut , iar o parte din ele au şi dispărut , cum ar fi câteva religii antice. Consider de asemenea că este necesar pentru evoluţia noastră ca din ce în ce mai mulţi oameni să conştientizeze diferenţa dintre credinţă şi religie .

Am înţeles conform acestor trei aspecte , dar şi a altora pe care le-am observat de-a lungul copilăriei că importantă nu este religia , ci credinţa într-o singură Divinitate prezentă în fiecare dintre noi , precum şi raţiunea , ce ar trebui să lucreze împreună , ci nu să se încerce a fi separate de anumiţi oameni . Sunt situaţii , şi mai ales în prezent , în care oamenii , spre exemplu unii savanţi, aduc domeniului în care muncesc un nivel de cunoştinţe atât de avansat încât se cred „mici Dumnezei”, uitând de consecinţele evoluţiei fără credinţă . Un exemplu cunoscut sunt alimentele modificate genetic . Într-adevar , ele au de oferit mult mai mult din punct de vedere nutritiv , dar animalul sau planta implicate în procesul de modificare suferă anumite schimbări la nivel genetic . Tot la fel se întâmplă şi cu omul care consumă aceste alimente , apărând astfel cancerul în diferite forme .

Un aspect pentru care nu putem separa raţiunea sau filozofia de credinţă ar fi cel legat de modul şi momentul în care conştiinţa noastră se pune în legătură cu un gând . Până să ne treacă prin minte gândul respectiv , putem spune cu siguranţă că nu am putut nici să îl credem , nici să nu îl credem , odată ce între mintea noastră şi acel gând nu s-a stabilit nici un fel de relaţie . Dar , din punctul meu de vedere , odată ce între minte şi gândul respectiv s-a stabilit o legătură , adică o anumită informaţie a trecut prin filtrul minţii , consider că se creează şi un raport în ceea ce priveşte credinţa . Fie că voi crede , fie că nu voi crede , fie că nu sunt sigur de veridicitatea acelei informaţii , există o urmă de credinţă în toate aceste cazuri, odată ce mintea noastră a putut să conceapă acea informaţie . Într-un fel , acest aspect al credinţei faţă de un gând , se aseamănă cu genul de problemă în care spunem că „nu vrem să ne gândim la ceva anume” , dar de fapt tocmai ne-am gândit , odată ce am negat chiar acea informaţie . Acesta este un aspect pentru care nu putem separa raţiunea de credinţă .

Fiecare religie ne îndeamnă să credem fie în zeii sau în Dumnezeul ce a revelat toate învăţăturile specifice , fie în învăţăturile revelate , fie în anumite obiecte sau semne considerate sfinte , fie în ritualuri , obiceiuri , tradiţii sau chiar superstiţii . Să credem , să credem şi iar să credem . Când vorbim despre "a crede" sau aproape orice alt termen al familiei lexicale al acestui cuvânt , consider că "intrăm pe un drum minat ce ne conduce spre absolut" . Când spun acest lucru mă refer la faptul că , aşa cum ne confirmă diverse surse istorice , au existat întemeietori , profeţi , sfinţi , etc. care prin credinţă au ajuns la un anumit nivel spiritual , de multe ori considerat absolut , dar , aşa cum probabil ştim şi din viaţa de zi cu zi , au existat şi există şi oameni care , crezând fiecare în categoria proprie de principii şi invăţături , sau probabil superstiţii , au ajuns să îşi irosească viaţa în totalitate sau într-o anumită măsură , fără a realiza ceva important . Aşadar , aceste două categorii de oameni , în afară de ateii convinşi , sunt diametral opuse din punctul meu de vedere , iar ceea ce consider că face diferenţa între aceste două categorii este nivelul de cunoaştere , menţionând că apreciez foarte mult principiul "Cunoaşterea înseamnă putere" , fie că a fost formulat de Ralph Waldo Emerson , Francis Bacon sau oricine altcineva , fie că este unul din singurele principii care supravieţuiesc în timp sau care stau la baza organizării întregii lumi .

Concluzionând , pot spune că am învăţat în anii pe care i-am trăit , în privinţa credinţei , că important nu este să credem în ceva material sau să trăim după anumite legi impuse probabil , la un moment dat , de oameni care e posibil să nu îşi dorească altceva decât putere , influenţă şi valori materiale . Consider , în ceea ce priveşte credinţa , că este important ca noi să ne creem un set personal de principii bazat pe ceea ce ştim şi pe ceea ce învăţăm astfel încât să ne formăm o personalitate demnă de viaţa pe care o ducem şi de scopul pe care ni-l propunem , demnă în faţa Divinităţii , nu în faţa oamenilor sau a criticilor acestora. Consider de asemenea că ar trebui să trăim crezând în Divinitate , comună pentru toţi oamenii, prezentă în fiecare dintre noi şi care ne dă puterea la rândul Ei de a crede în noi şi în alegerile pe care le facem prin intermediul raţiunii , ci nu într-o anumită religie , deoarece religiile se pot schimba de oameni care au anumite interese nici pe departe legate de credinţă . Religia poate fi asemănată cu un recipient care apare , dar şi dispare din această lume , iar în acel recipient sunt puse experienţe , şi ale oamenilor cu credinţă pură , dar şi ale oamenilor care s-au îndepărtat de credinţă , şi conduşi doar de raţiune , au trecut într-un fel „de partea întunecată” , crezând mai degrabă în valori materiale şi în ceea ce este trecător .