Un film care merita vazut

BONAVENTURA-DESPRE REDUCEREA ARTELOR LA TEOLOGIE-

       

      Bonaventura este un personaj extrem de important pentru Biserica Catolică şi nu în ultimul rând pentru filosofia medievală.Trăieşte în secolul  XIII, fiind un călugăr franciscan, contemporan şi prieten cu Toma d’Aquino( el fiind dominican).

Toma şi Bonaventura au fost doi prieteni cu diferenţe de optică din punct de vedere filosofic, dominicanii fiind aristotelicieni, logicieni(Toma-discipol autentic al lui Aristotel) iar Bonaventura discipol autentic al lui Augustin.

Bonaventura  susţine că ADEVĂRUL, este „o corectitudine’’ ; ,,o dreptate preconcepută de minte’’ ; ,, ceea ce ar trebui facut’’!

Astfel o propoziţie este adevărată dacă este dreaptă, adică dacă afirmă ceea ce ar trebui.Dar nu numai propoziţiile ci şi acţiunile trebuie să fie adevărate, dacă sunt cum trebuie.

TEMEIUL  ADEVĂRULUI  sunt  IDEILE DIVINE care fac parte din lumea Divina-(Christicul); a speciilor inteligibile(cerul, ideea de om).

Cunoaşterea temeiului este posibilă cu ajutorul ILUMINĂRII, care este:

        -necesara--este o datorie

        -imuabila—neschimbatoare

Obiectul cunoaşterii este un compus între:

       -specia inteligibilă(cunoaşterea logică, intelect)

       -ideea divină care devine prin iluminare

Această asistentă divină, iluminarea este prezentă peste tot!

În  Despre reducerea artelor  la teologie , Bonaventura  spune  că există patru  LUMINI care îşi au locul în viaţa noastră iar prin ele putem ajunge la iluminare, acestea sunt:

1.      LUMINA EXTERIOARA-lumina artelor mecanice

2.      LUMINA INFERIOARA- lumina cunoaşterii sensibile

3.      LUMINA INTERIOARA- lumina cunoaşterii filosofice

4.      LUMINA SUPERIOARA- lumina Graţiei şi a Sfintei Scripturi

Prima  Lumină se împarte în şapte arte mecanice:prelucrarea lânii, arta construcţiei, agricultură, arta pregătirii vanatului navigaţia, medicină, arta reprezentaţiilor.

 Rostul clasificării lor sunt explicate prin faptul că întreaga artă mecanică, „fie este de folos, fie desfata!”

 A doua lumina- lumina cunoaşterii sensibile, are loc cu sprijinul „luminii corporale.” Ea se împarte în cinci, conform celor 5 simţuri ce duc la distingerea lucrurilor: văzul, auzul, mirosul, gustul şi pipăitul.

A treia lumină –INTERIOARA- ghidează cunoaşterea raţională în raport cu inteligibilul(domeniul intelectului).

Fiind lumina cunoaşterii filosofice, condiţia de posibilitate a adevărului este filosofia, care ne ajută să cunoaştem adevărul prin cuvinte, lucruri şi obiceiuri(comportamente).

Astfel că lumina se împarte în trei:

-RATIONALA-in dimensiunea raţională avem:adevărul cuvintelor

-NATURALA-in dimensiunea naturală avem:adevărul lucrurilor

-MORALA-in dimensiunea morală avem: adevărul comportamentelor

·         Filosofia raţională, se împarte în trei:

-gramatica-  serveşte la exprimare

-logica-  slujeşte la învăţare

-retorica-  slujeşte la înduplecare

INTELECTUL  NOSTRU  e construit să judece conform raţiunilor formale:

Ø  Fie în comparaţie cu materia—se numesc raţiuni seminale;

Ø  Fie în comparaţie cu înţelepciunea divină(Dumnezeu)—se numesc ideale;

Ø  Fie în comparaţie cu sufletul—se numesc intelectuale.

   Filosofia naturală, se împarte în trei:

-in fizică propriu-zisa—potrivit cu raţiunile naturale şi raţiunile seminale;

-in matematica—se ocupă cu cercetarea formelor separabile, potrivit raţiunilor inteligibile(cunoaşterea cu ajutorul gândirii logice);

-in metafizica—are în vedere cunoaşterea tuturor celor ce există, pe care le readuce la un singur principiu de la care au provenit conform raţiunilor ideale sau în calitate de scop, principiu şi model pe care le readuce la Dumnezeu.

Astfel încât funcţionarea potentei persuasive, adică puterea de a convinge pe cineva să creadă , să facă sau să gândească, trebuie privită în raport cu propria viaţă(individ), cu familia şi cu mulţimea supusă.

·         Filosofia morală , se împarte tot în trei, conform celei de mai sus astfel:

- filosofie monastica(individul, călugărul)

- filosofie economică (familia)

- filosofie politică (mulţimea, statul)

     A patra lumină, iluminează către adevărul mântuitor, este lumina Graţiei şi a Sfintei Scripturi care se numeşte superioară  deoarece conduce spre cele superioare, dezvăluind ce este dincolo de raţiune şi pentru că ea coboară de la Părintele luminilor prin inspiraţie.

Aceasta este tripla conform sensului mistic şi spiritual, deşi indivizibil potrivit înţelesului literal:

-in sens alegoric suntem  învăţaţi ce trebuie să credem despre divinitate şi umanitate;

-in sens moral, suntem  învăţaţi cum trebuie să trăim;

-in sens anagogic, suntem învăţaţi cum să fim alături de Dumnezeu.

Astfel, întreaga Sfântă Scriptură ne face cunoscute următoarele trei lucruri: naşterea eternă şi întruparea lui Christos, conduita vieţii şi unirea sufletului cu Dumnezeu.

Asadar intreaga  noastra cunoastere trebuie sa isi aiba finalitatea in cunoasterea Sfintei Scripturi si sa  se indrepte catre o intelegere a anagogiei prin care iluminarea se indreapta catre Dumnezeu de unde a si izorat.

 

Comentariile lui Boethius la Isagoga lui Porfir; analiza şi răspunsul la întrebările deschise asupra universaliilor

 Cele trei întrebări lăsate de Porfir fără răspuns într-o abordare care pune faţă în faţă perspectivele lui Aristotel şi Platon:

1. Sunt genurile şi speciile forme separate şi de sine stătătoare, aşa cum sunt expuse de Platon în teoria Ideilor, sau sunt acestea doar concepte formate în mintea noastră după modelul aristotelic?

2. Dacă genurile şi speciile sunt incorporale cum pot ele  subzista, conform lui Platon, dat fiind că extras din sensibil el are mai degrabă o natură conceptuală?

3. Sunt genurile şi speciile separate(Platon) sau se află în lucrurile sensibile având o natură substanţială (Aristotel)?

Răspunsul lui Boethius

a.       Premise:

Tot ce poate mintea înţelege este

·         Bazat pe lumea reală-caz în care mintea conceptualizează si reprezintă un lucru corespondent realităţii;

·         Nu este bazat pe lumea reală-mintea reprezintă o imagine goală

b.       Dileme

De care dintre aceste categorii ţin genul şi specia?

·         Dacă genul şi specia există, au corespondent în lumea reală, dilema este:

Tot ce există este în mod necesar corporal sau incorporal, ca atare genul şi specia trebuie să aparţină uneia dintre aceste două categorii.

Sunt genul şi specia corporale sau incorporale?

·         Dacă considerăm genul şi specia ca fiind incorporale, dilema este:

Sunt genul şi specia separate (ex. D-zeu) sau neseparate(sunt în corpuri; ex.: linia, numărul, etc.)?

c.       Rezolvarea dilemelor

Demonstraţia 1

Pasul 1-Boethius pleacă de la constatarea că genul ca mulţime de individualităţi nu poate fi unul. Pe principiul că orice există presupune a fi unul, Boethius deduce că genul şi specia NU există.

Pasul 2

a.- Presupunând că genul şi specia există, ca multiplu, nu este posibil un gen ultim, şi asta pentru că genul este o pluralitate, ca atare, trebuie căutat un alt gen al acestui gen ţi tot aşa, până la infinit.

b.-Presupunând că genul este o unitate numerică, el nu poate fi comun unui număr de lucruri diferite, prin prisma faptului că dacă unb lucru este comun altora avem doar trei alternative:

·         Este comun parţial

·         Este succesiv în posesie

·         Este comun total la un moment dat, dar nu se constituie în esenţă

Genul nu poate fi comun în nici una dintre aceste situaţii; dacă nu este unul ca fiind comun şi nu este multiplicitate, Boethius concluzionează că genul NU există. Această demonstraşie este validă în cazul tuturor predicabilelor.

Demonstraţia 2

Presupunând că predicabilele sunt concepte, Boethius subliniază ca acestea nu pot exista în afara subiectului. Avem două situaţii:

            1.Concept bazat pe un obiect, în deplină concordanţă cu acesta-conceptul există în adevărul lucrurilor, nu doar în intelect

            2.Conceptul este diferit de natura lucrurilor, caz în care el este vid, deci fals. În această        situaţie genurile şi speciile nu există şi nici conceptul lor nu este adevărat.

Plecând de la aceste deducţii, Boethius construieşte un raţionament inspirat de Alexandru din Afrodisia, raţionament conform căruia nu orice concept care pleacă de la un subiect şi nu corespunde cu natura acestuia trebuie să fie fals sau vid (2).

În acest sens, Boethius identifică două situaţii prin care un astfel de concept se poate forma:

a.       Prin compunerea unor elemente care nu există în natură-ex: compunerea cal/om conduce la conceptul centaur, un concept fals.

b.       Prin diviziune sau abstracţie-ex.: linia care este inseparabilă de corp dar care poate fi distinsă prin spirit (raţiune); în acest caz conceptul nu este fals.

Ca atare, genurile şi speciile pot fi gâsite atât în lucrurile corporale, cât şi în cele incorporale iar. În cele incorporale mintea le percepe prin asemănare. În cazul în care aceasta implică abstracţia similitudinilor dintre individualităţi diferite una de cealaltă, aceasta conduce la apariţia speciei. Dacă această similitudine este observată la mai multe specii, aceasta duce la gen.

În concluzie, universaliile sunt în singulare, dar sunt gândite ca universalii, ele subzistă într-un fel şi sunt înţelese în alt fel (ex.: lina concavă şi convexă) Conform lui Boethius, specia este o cugetare colectată din similitudinea substanţială a unor indivizi diferiţi numeric, iar genul este o cugetare colectată din similitudinea speciilor.Când similitudinea are loc în lucruri singulare, este sensibilă. Când are loc în universalii, este inteligibilă. Există un singur subiect al singularităţii si al universalităţii, însă, acelaşi subiect este într-un fel universal când este gândit, ţi în alt fel singular, când este simţit.

 Diana Boncescu, Filosofie anul I